Treci la conținutul principal
căutare

Căderea părului (alopecia) la femei

Tratamente moderne și eficiente

Alopeciile nu sunt doar o problemă de ordin medical, ci pun adesea probleme de ordin psihologic și social, în special în cazul femeilor.

Cui ne adresăm?

Dacă vă confruntați cu căderea părului, adică pierdeți constant peste 150 de fire pe zi, fapt ce poate fi observat la spălarea sau coafarea părului, vă invităm să ne vizitați în SKINMED®! Pentru că sănătatea nu e o formă de răsfăț, iar dumneavoastră aveți dreptul să vă bucurați la orice vârstă de felul cum arătați. Noi vă oferim atenția și îngrijirea de care aveți nevoie!

De ce să alegeți experții SKINMED®?

Pentru că aceștia au cele mai eficiente și sigure resurse ca părul dumneavoastră să fie sănătos și bogat! Ca experți SKINMED® suntem specializați în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor pielii scalpului și a firului de păr, având la dispoziție cele mai eficiente tehnologii de diagnostic și tratament, pentru a obține cele mai bune rezultate în deplină siguranță pentru dumneavoastră. De asemenea, avem disponibilitatea să explicăm fiecărui pacient în parte importanța îngrijirii scalpului și părului și să oferim cunoștințele și resursele necesare pentru a face acest lucru.

Beneficiile diagnosticului și tratamentului alopeciei în SKINMED®

Echipă de profesioniști, coordonată de Dr. Amalia Anghel
Medici cu pregătire în cele mai recente tratamente și tehnologii
Experți cu specializări naționale și internaționale
Tehnologii de ultimă generație
Tratamente și proceduri moderne și eficiente

CUM FUNCȚIONEAZĂ?

Ce este alopecia și ce simptome tratăm?

Căderea părului, numită medical „alopecie”, poate afecta până la un sfert dintre femei pe parcursul vieții. Fiziologic, se pierd între 50 și 100 de fire pe zi, acesta reprezentând un ritm natural de regenerare, dar căderea importantă a părului apare atunci când se pierd constant peste 150 de fire pe zi.

Specialiștii SKINMED® realizează un diagnostic corect, în funcție de acesta stabilind protocolul de tratament. Printre simptomele supărătoare ce se pot ameliora, se numără:

favicon 09 - 23 - skinmed clinic
Retragerea liniei de păr. De obicei, părul femeilor începe să se rărească pe linia mediană a scalpului. O linie de păr în retragere este un model de cădere a părului pe care femeile în vârstă îl întâmpină mai frecvent (alopecie fibrozată frontală).
favicon 09 - 23 - skinmed clinic
Apariția unor plăci rotunde lipsite de păr. Pe scalp sau sprâncene, unele persoane prezintă zone lipsite de păr, rotunde și netede. Înainte ca părul să cadă, pacienta poate să aibă senzație de prurit (mâncărime).
favicon 09 - 23 - skinmed clinic
Schimbări de textură și de aspect ale părului. În anumite situații, părul poate deveni mai puțin dens, mai fragil. Părul se poate subția ca urmare a unei traume fizice sau mentale. Când vă periați sau vă spălați, s-ar putea să pierdeți câțiva pumni de păr.
favicon 09 - 23 - skinmed clinic
Prurit (mâncărime) intens sau scuame la nivelul scalpului.

Cum realizăm diagnosticul alopeciei în SKINMED®?

Alopecia poate avea cauze multiple, de aceea pentru diagnosticul acestei afecțiuni, pot fi necesare mai multe etape:

1

Investigații de laborator

2

Anamneză, examen clinic

3

Tricoscopie

4

Biopsie, Examen micologic și/sau bacteriologic.

favicon 09 - 23 - skinmed clinic
Tricoscopia

realizată cu ajutorul TrichoLab Fotofinder, este evaluarea dermatoscopică a scalpului, o procedură complet noninvazivă ce este utilizată de către medicul specialist dermatolog pentru diagnosticul și conduita terapeutică afecțiunilor scalpului.

TrichoLab Fotofinder folosește o cameră digitală ultraperformantă și un dermatoscop digital, pentru a cuantifica numărul de foliculi piloși, unități foliculare, gradul de vascularizație etc.  Imaginile prelevate sunt transmise în Laboratorul de Tricologie Fotofinder din Germania unde sunt examinate de către o echipă specializată. În urma Raportului final de diagnostic, medicul curant stabilește tratamentul.

favicon 09 - 23 - skinmed clinic
Biopsia de scalp

poate fi un instrument util pentru evaluarea căderii părului atunci când diagnosticul este incert. Aceasta ne ajută să putem distinge alopecia cicatricială de alopecia necicatricială și poate oferi informații care îngustează și mai mult diagnosticul diferențial. Biopsia se realizează sub anestezie locală, țesutul este prelevat de către medic, iar apoi trimis la laborator pentru examinarea de către specialistul anatomopatolog.

Ce opțiuni terapeutice sunt disponibile pentru tratarea căderii părului?

În funcție de cauzele căderii părului, medicul va recomanda tratament topic cu minoxidil, corticosteroizi, finasterida, imunomodulatori etc., terapie hormonală, terapie hormonală cu plasmă proprie îmbogățită cu plachete mezoterapia de scalp, injectare intrademică de cortizon, transplant de păr sau low level laser therapy (LLLT).

Terapia cu plasmă proprie

Vezi detalii

Reprezintă o procedură medicală de reîntinerire a scalpului prin refacerea structurii sale, folosind factori de creștere (substanțe din corp ce determină regenerarea celulară). Este un tratament injectabil, având la bază sângele pacientului.

Mezoterapie pentru scalp

Vezi detalii

Mezoterapia este o metodă non-chirurgicală, minim invazivă, ce presupune administrarea direct, prin injectare, a unui complex de substanțe farmaceutice (vasodilatatoare, vitamine, substanțe bioactive etc.) adaptat fiecărui pacient și fiecărei forme de alopecie în particular.

Microneedling

Vezi detalii

Microneedlingul este o formă de mezoterapie, ce se efectuează cu un dispozitiv specializat, în locul tradiționalei seringi. Este vorba de un aparat care utilizează un sistem de 11 ace, ușor de îndepărtat, igienic și foarte economic.

Beneficiile mezoterapiei pentru scalp

1

Stimulează creșterea părului:

Prin administrarea de substanțe nutritive esențiale, mezoterapia poate stimula foliculii de păr pentru a crește firul de păr, ceea ce poate ajuta la îmbunătățirea densității și volumului părului.

2

Îmbunătățește textura și calitatea părului:

Aceste efecte sunt obținute prin stimularea producției de colagen și elastină.

3

Reduce căderea părului:

Mezoterapia stimulează foliculii de păr și îmbunătățește circulația sângelui în scalp, acestea conducând la o diminuare a căderii.

4

Contribuie la vindecarea scalpului:

Mezoterapia poate ajuta la vindecarea scalpului, prin promovarea vindecării rănilor sau a inflamațiilor scalpului.

5

Reduce mâncărimea și iritațiile scalpului:

Administrarea de substanțe antiinflamatorii și calmante conduce la reducerea mâncărimilor și a iritațiilor scalpului.

Medici EXPERȚI în diagnosticul și tratamentul alopeciei

În SKINMED®, găsiți medici specialiști cu o vastă experiență, ce operează cu cele mai noi rezultate ale cercetării medicale privitoare la prevenție și tratament, utilizând aparatură medicală și produse de ultimă generație. Vă așteptăm să faceți cunoștință cu medicii noștri pentru un tratament personalizat necesităților dumneavoastră!

Experiența și tehnologia SKINMED®,
pentru cele mai bune rezultate!

Avantaje SKINMED®

Experiență

  • Peste 19000 de pacienți tratați în clinică 
  • Peste 300 pacienți noi în fiecare lună 
  • Peste 20000 tratamente anual 

Acreditări

  • Centru de Expertiză în Diagnosticul și Tratamentul Cancerelor de Piele acreditat FOTOFINDER
  • Centru de expertiză în tratamente laser acreditat ALMA LASER
  • Centru de expertiză în Estetica și Injectologia Medicală acreditat ALLERGAN

Siguranță

  • Doar tehnologii de top acreditate mondial

Alte tratamente care v-ar putea interesa

Afecțiunile scalpului

Examinare tricoscopică

Remodelare corporală

Acid hialuronic

Rejuvenare facială

Întrebări frecvente

Ce este alopecia la femei?

Alopecia la femei este o afecțiune a căderii părului, ce poate afecta femeile de toate vârstele. Apare atunci când sistemul imunitar atacă foliculii de păr, determinând căderea părului în pete sau subțierea completă.

Care sunt cauzele comune ale alopeciei la femei?

Cele mai frecvente cauze ale alopeciei la femei includ genetica, stresul, modificările hormonale, efectele secundare ale medicamentelor și tulburările autoimune.

Poate fi tratată alopecia la femei?

Da, există tratamente disponibile pentru alopecie la femei, cum ar fi medicamente topice, medicamente orale și transplant de păr. Este important să discutați cu un dermatolog sau cu un specialist în căderea părului pentru a determina cea mai bună opțiune de tratament pentru dumneavoastră. De foarte mare ajutor, cu studii științifice, sunt și terapiile injectabile minim invazive precum terapia cu plasmă proprie și mezoterapie, efectuate în cadrul unui protocol combinat de către experții SKINMED®.

Există remedii naturale pentru a trata alopecia la femei?

Deși nu există remedii naturale garantate pentru alopecie, unii oameni au avut succes folosind tratamente precum uleiuri esențiale, suplimente și masaje pentru scalp. Este important să discutați cu dermatologul dumneavoastră înainte de a încerca orice remediu natural, deoarece acestea pot să nu fie sigure sau eficiente pentru toată lumea.

Este alopecia la femei permanentă?

Alopecia la femei poate fi temporară sau permanentă, în funcție de cauză și de planul de tratament. Unele femei pot experimenta recreștere după tratament, în timp ce altele pot experimenta căderea totală sau parțială a părului.

Poate fi tratată alopecia feminină?

Da, dacă aceasta are o cauză decelabilă ce poate fi corectată, aceasta este o afecțiune tratabilă. Există paciente ce asociază scăderea fierului seric, iar căderea părului este manifestarea. În această situație, corectarea sideremiei poate reversa căderea. De asemenea și afecțiunile tiroidiene sunt asociate cu această manifestare, iar tratamentul endocrinologic, în urma diagnosticului de specialitate, tratează effluvium telogen, căderea tranzitorie a părului. Diagnosticul corect este cheia de tratament, iar experții SKINMED® au la îndemână toate instrumentele de diagnosticare necesare!

Care este ritmul de dezvoltare a firelor de păr?

Firele de păr trec din faza de creștere – numită anagen – în faza de separare și cădere fiziologică – numită telogen. În mod natural, constant, 85-90% dintre firele de păr se află în faza de creștere – anagen, ce poate dura în cazul firelor de păr terminal de pe scalp între 2 și 8 ani. Urmează o scurtă fază de tranziție, apoi firele de păr vor intra în faza telogen, în care vor sta între 2 și 4 luni, la sfârșitul căreia se vor desprinde de la nivelul scalpului. Atunci când acest echilibru este perturbat apare rărirea și, uneori, subțierea firelor de păr.

De câte tipuri este alopecia?

Cele mai frecvente tipuri de cădere a părului la femei sunt reprezentate de effluvium anagen, effluvium telogen și alopecia androgenetică.

Effluviumul anagen este determinat de medicație precum chimioterapia, ce determină căderea firelor de păr în faza de anagen, cu subțiere și rărire importantă a acestora.

Cele mai frecvent întâlnite 2 situații de pierdere a părului la femei sunt effluviumul telogen și alopecia androgenetică.

Stresul fizic sau emoțional, dietele drastice cu deficite de oligoelemente, vitamine sau proteine, sarcina, alăptarea, unele medicamente sau chiar anumite afecțiuni medicale precum cele ale glandei tiroide sunt adesea declanșatoarele unui effluvium telogen, corectarea cauzelor jucând un rol extrem de important în tratamentul căderii părului.

Alopecia androgenetică a femeii apare frecvent diferit față de cea a bărbaților, debutând aproape întotdeauna la nivelul vertexului, cu afectarea mai scăzută în zona temporal și cea frontală.

Firele de păr se răresc progresiv și devin adesea mai subțiri, lăsând de multe ori, în cazurile avansate, scalpul vizibil.

Cauzele alopeciei androgenetice sunt reprezentate de moștenirea genetică și factori hormonali, precum excesul de hormoni androgeni (sindromul ovarelor polichistice, tumori ovariene sau chiar anumite tratamente hormonale) sau deficitul de estrogen survenit la instalarea menopauzei. Statistic, peste 35% dintre femei se vor confrunta cu alopecie androgenetică la menopauză.

O altă formă de alopecie întâlnită în rândul femeilor aflate la menopauza sau care asociază anumite afecțiuni precum sindromul ovarelor polichistice sau tumorile ovariene este alopecia necicatriceală, numită și „Female pattern hair loss” (patternul feminin de cădere a părului). Subțierea vizibilă a părului la nivelul scalpului frontal și vertexului rezultă dintr-o scădere progresivă a raportului dintre firele de păr terminale și firele de păr vellus mai scurte și mai subțiri din zonele afectate, un proces cunoscut sub numele de miniaturizare foliculară. Spre deosebire de multe cazuri de alopecie androgenetică la bărbați (căderea părului cu model masculin), pierderea părului terminal în zonele afectate este de obicei incompletă, iar linia părului frontal este adesea cruțată.

Alte cauze ale căderii părului la femei sunt alopeciile autoimune precum alopecia areata, cele inflamatorii întâlnite în cadrul lupusului, al lichenului plan, alopeciile infecțioase (foliculita decalvantă) sau cele non-inflamatorii, precum alopecia frontală fibrozantă.

Pentru un diagnostic corect, este necesară o consultație de specialitate la medicul dermatolog, adesea completată de o serie de analize de sânge (uzuale, vitamine și minerale, hormonale) și o examinare tricoscopică – o metodă de investigare imagistică, noninvazivă.

În rare cazuri acestea vor fi completate de o biopsie a scalpului, adesea atunci când pacienta se confruntă cu o formă de alopecie cicatricială.

Tratamentul alopeciei la femei este complex, adaptat formei clinic. Poate consta atât în aplicarea unor topice locale, corectarea factorilor declanșatori acolo unde este posibil, cât și în tratamente de ultimă generație precum mezoterapia sau terapia cu plasmă proprie.

Care sunt factorii de risc pentru apariția alopeciei?

Printre cauzele de apariție ale alopeciei, amintim:

  • Predispoziția genetică
  • Afecțiuni ale tiroidei
  • Boli autoimune precum tiroidite, diabet zaharat, vitiligo, lupus eritematos, dermatita herpetiformă etc
  • Anemie feriprivă
  • Stresul emoțional
  • Intervenții chirurgicale recente
  • Deficit de vitamine
  • Anumite medicamente
  • Radioterapia
  • Chimioterapia
  • Perioada de după naștere.

În cât timp sunt obținute rezultatele tricoscopiei?

Rezultatul se obține în aproximativ 2 săptămâni.

Cât durează efectuarea tricoscopiei?

Timpul necesar pentru efectuarea acestei evaluări este de aproximativ 20 minute.

Când se folosește tricoscopia?

Tricoscopia se folosește atunci când pacientul se confruntă cu o cădere accentuată a părului, însoțită sau nu de rărirea/dispariția părului, pentru diagnosticul alopeciilor cicatriciale sau noncicatriciale: alopecie androgenetică, alopecia areată, efluviu telogen, tinea capitis, tricotilomania, lichen planpilar, lupus eritematos.

Medicul dumneavoastră dermatolog recomandă efectuarea unei evaluări tricoscopice înainte și după tratamentul efectuat în clinică, pentru a putea obiectiva rezultatele obținute.

Când este necesară biopsia?

Biopsia scalpului este realizată pentru a confirma diagnosticul la toți pacienții cu alopecie cicatricială. Biopsiile scalpului nu se efectuează, de obicei, pentru diagnosticarea tulburărilor firului de păr deoarece, în acest caz, se utilizează examinarea microscopică a firului de păr. Cu toate acestea, în tulburările genetice structurale ale părului, anomaliile pot fi evidente și atunci când porțiunea intrafoliculară a firului de păr este văzută la examenul histologic.

Cum se efectuează biopsia de scalp?

Biopsia de scalp este efectuată sub anestezie locală, de obicei cu xilină 1% sau lidocaină 1%, care se injectează intradermic. Mai departe, cu ajutorul unui preducel rotund (punch) de 4-6 mm, medicul prelevă țesut din scalp și îl trimite la laborator pentru examinarea de către specialistul anatomopatolog. Leziunea formată se închide cu fire la piele și se pansează cu pansament steril timp de 1-2 săptămâni, în funcție de zona prelevată. Ulterior, pacientul revine la scoaterea firelor conform indicațiilor.